You Are Here: Home » Actualitate » Ioan Gyuri Pascu, popas în drumul vieţii sale, prin Călăraşi

Ioan Gyuri Pascu, popas în drumul vieţii sale, prin Călăraşi

Print Friendly

gyuripascu1L-am cunoscut pe Ioan Gyuri Pascu printr-o prietena comună – Ada. Cred ca era 1988, toamna (ar putea fi si o gluma, in stilul dumnealui, dar nu este). Maestrul era pe vremea aceea profesor de limba romana (probabil şi spaniolă) la Ulmu. Domnul Cătălin Mireuţă era inginer constructor la o antreprizăde construcţii la Combinatul Siderurgic  şi mânca la cantina combinatului  (ceea ce, pe vremea aceea, în care magazinele aveau rafturile goale, era un privilegiu), era deja cunoscut de tinerii de atunci.

Când m-a prezentat Ada, au început sa repete ceva dintr-o piesa de teatru. Nu ştiam dacă vorbesc cu mine, repeta sau imi spun, printre cuvinte, un mesaj frumos. Când cunoşteau pe cineva, aveau un fel de pariu ca sa ghicească regiunea din care vine omul. (La combinat erau oameni din toate regiunile ţării).  Nu aveam nici un fel de accent, aşa că n-au putut ghici… I-au spus Adei că nu ghicesc şi, apoi, au aflat de ce nu aveam accent.

Erau doi oameni frumosi,  foarte veseli, prietenoşi şi modeşti. Nu semănau deloc cu majoritatea intelectualilor comunişti pe care îi cunoşteam în combinat (chiar am fost mirată ca şi ei cunoşteau prototipul intelectualului analfabet  al lui Preda si l-au citat la un moment dat – desigur, nu i-am putut întreba ceva despre asta – in capul meu a fost – iată, şi ei au citit ceva ce era interzis… ). Erau oameni ce emanau  bunatate şi simplitate, iar umorul lor era atât de fin ( uitai ca    n-ai apa caldă decat în anumite zile – la program şi că, iar se va opri curentul seara… pentru economie). Timpul petrecut cu ei era ca un spectacol sau la  film bun când ai impresia aceea că timpul se condenseaza şi că trec 2-3 minute când în realitate constaţi ca au trecut 2-3 ore.

Îmi amintesc că a cantat la o seara distractiva organizată pentru tineri (ştiti, pe atunci, cam toti tinerii erau UTC-işti obligaţi cumva de sistem). A cântat – pentru noi. Era magic ca pe vremea aceea să ascultam la noi în urbe ceva de genul cenaclului într-o seară în care se reuneau tinerii. A cântat şi s-a retras, apoi, cu modestia-i specifică. Putea să stea, să rămâna cu organizatorii, totuşi, nu cred că le împărtăşea convingerile. El venise acolo pentru arta lui şi pentru că el, maestrul, avea nevoie să întâlnească tinerii şi sa le transmită muzica lui (şi cu ea,  sensibilitatea şi frumosul din sufletul lui…).

Aveam privilegiul să ascult, inainte de lansare, melodii ale trupei Compact – de la ei. Era un mare privilegiu! (Copiii nici nu înteleg azi, când le spunem ce greu era să obţii o caseta cu muzică, ce greu era să găseşti unde să o copiezi şi unde sa o asculti apoi… Ce greu era sa asculţi şi ceea ce placea tinerilor de atunci ! ). În momentele pe care le petreceai cu ei, aveai impresia că erai intr-un spectacol continuu plin de veselie. Păreau că oamenii aceştia nu au probleme, că au cea mai fericita viata.  Aveau oare ? Erau doi tineri veniti prin repartitie pentru care oraşul era prea mic; deoarece ora exactă, pentru ei, era tot la Bucuresti,  pentru că, acolo, erau sălile de spectacol, acolo era televiziunea şi, acolo, erau studenţii. Gyuri Pascu preda la Ulmu localitate mai izolată si mai lipsită de evenimente decât Calaraşiul nostru (ce era încă, în avânt muncitoresc). Pe vremea aceea, pâinea şi uleiul erau pe cartelă (cred ca aveam o jumatate de pâine pe zi). Ştiu, pare incredibil pentru un cititor tânăr, din zilele noastre, dar aşa era atunci. Nu lucrai în Calarasi, nu aveai cartelă să iei pâine, nu mâncai pâine. Gyuri Pascu nu avea cartela de pâine… I-am dat cartela mea. I-am spus că o să mă descurc, cumva, să iau pâine.  Aveam o prietena la serviciu  a cărei mama, pe motive bine întemeiate, ne mai putea da înca o cartelă. Maestrul Gyuri Pascu mi-a spus atunci (fără să-i cer eu nimic) că işi va aminti şi, dacă o să merg, mai târziu, la el să-i cer ceva, mă va ajuta sau, cumva, imi va întoarce favorul. Vedeţi, aşa era sufletul lui, nu putea să ia nimic, fara să dea înapoi – macar la nivel de promisiune. Bunătate, modestie şi suflet frumos. N-am avut în viaţa mea ragazul să ajung şi sa-i cer ceva. Aş fi putut. Stiu că maestrul si-ar fi amintit de mine, dacă l-aş fi cautat, poate ar fi făcut încă un gest frumos pentru cartela care ne dadea, pe vremea aceea, dreptul la pâinea cea de toate zilele. Păcat că n-a mai trăit ! Avea atâtea lucruri frumoase de înfăptuit ! Baiatul meu a cântat mult în copilărie, i-am spus si lui povestea. M-a crezut si s-a mirat atunci ca oamenii acestia celebri au trecut  cu viata lor şi prin Călăraşi şi că am avut privilegiul să-i cunosc. Îmi pare rău că vă spun povestea în momentele acestea triste, dar aşa este, Gyuri Pascu  a trecut şi prin Călărasi şi pe vremea aceea sistemul nu-i dădea, probabil, dreptul sa aibă cartela pentru  paine… Ce tineri erau ! Ce urât era în realitate şi ce frumoasa era arta lor!

Îmi vine în minte un dicton din latina care se pare că i se potriveşte  “ars longa, vita brevis est”. Să te odihneşti în pace MAESTRE !

Prof. Ioana Dumitru – Liceul Teoretic « Mihai Eminescu », Călăraşi

Număr de accesări 448

About The Author

Number of Entries : 1050

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top