You Are Here: Home » Actualitate » Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi scoate la concurs 48 de posturi vacante

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Călăraşi scoate la concurs 48 de posturi vacante

Print Friendly, PDF & Email

IPJ-CalarasiLa nivelul Poliției Române s-a demarat procedura de reîncadrare de personal (46 de locuri la nivel național) și de angajare din sursă externă (1853 de locuri la nivel național), în vederea completării deficitului de personal existent.

Sursa de recrutare pentru concursuri este formată din persoanele care au avut calitatea de agent de poliție și pot fi reîncadrate, în conformitate cu prevederile articolului 9, alin.2 din Legea nr.360/2002 privind Statul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare, după încetarea raporturilor de serviciu din diferite motive (la cerere, prin demisie, numirea într-o altă funcție publică, pierderea capacității temporare de muncă sau în urma reorganizărilor instituționale) și care au studii corespunzătoare cerințelor postului, respectiv îndeplinesc condițiile legale.

Toate posturile scoase la concurs sunt în specialitatea ordine publică, fiind prevăzute în cadrul posturilor de poliţie comunale.

Inspectoratului de Poliție Judeţean Călăraşi îi sunt alocate 48 de posturi pentru încadrări din sursă externă.

Pot participa la concurs persoanele care sunt absolvente de liceu cu diplomă de bacalaureat, au înălţimea de minimum 1,65 m bărbaţii şi 1,60 m femeile şi deţin permis de conducere categoria „B”.

Înscrierile pentru concursul ce va avea loc în data de 14 mai 2016, se fac personal, indiferent de localitatea unde îşi are domiciliul candidatul şi doar la unităţile de recrutate în al căror stat de organizare se regăseşte postul/ structura

pentru care optează fiecare candidat (exemplu, candidații care doresc să se înscrie la concurs la un inspectorat de poliție județean, nu pot depune cerere la alt inspectorat de poliție județean sau la D.G.P.M.B.), în perioada 04-08 aprilie, intervalul orar 0800  –1800.

 

Dosarul va cuprinde următoarele documente:

  • cererea de înscriere şi CV;
  • copii legalizate ale documentelor care atestă nivelul şi specializarea studiilor impuse de cerinţele postului (copii legalizate a diplomei de bacalaureat și a foii matricole);
  • copii ale actului de identitate, carnetului de muncă şi, dacă este cazul, livretului militar;
  • copii ale certificatului de naştere al candidatului, soţului/soţiei şi fiecărui copil, ale certificatului de căsătorie, precum şi, după caz, ale hotărârilor judecătoreşti privind starea civilă;
  • autobiografia şi tabelul nominal cu rudele candidatului;
  • cazierul judiciar;
  • caracterizarea de la ultimul loc de muncă, respectiv din instituţia de învăţământ în cazul absolvenţilor în primul an de la absolvire;
  • 3 fotografii tip buletin de identitate;
  • două fotografii color 9 x 12 cm;
  • fişa medicală-tip de încadrare în Ministerul Afacerilor Interne;
  • declaraţia de confirmare a cunoaşterii şi acceptării condiţiilor de recrutare
  • copia permisului de conducere;

 

Mai multe detalii referitoare la condițiile de participare, tematica și bibliografia, documentația necesară pentru întocmirea dosarului de candidat și probele de concurs le găsiți accesând pagina web https://cl.politiaromana.ro sau la sediul inspectoratului.

 

 

Număr de accesări 3.620

About The Author

Number of Entries : 1100

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top