Î.P.S. Calinic Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului va primi titlul de ,, Cetăţean de Onoare” al municipiului Călăraşi

Print Friendly, PDF & Email

 

calinic-argeseanul-1Miercuri, 27 august, la ora 16 va avea loc, la sediul primăriei  Călăraşi, sedinţa ordinară a Consiliului Local. În atenţia consilierior locali vor fi puse în dezbatere 7 proiecte, printre care se numără şi cel prin care  vor aproba acordarea titlului de ,,Cetăţean de Onoare Î.P.S. Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului. Această înaltă distincţie îi va fi conferită înaltului prelat  pentru merite deosebite în întreaga activitate desfăşurată. Acordarea titlului de ,, Cetăţean de Onoare  Î.P.S. Calinic se face la solicitarea venită din partea Protopopiatului Călăraşi din cadrul Episcopiei Sloboziei şi Călăraşiului  cu ocazia poposirii  moaştelor Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş.

Protopiatul Călărași împreună cu primăria municipiului Călărași organizează joi, 4 septembrie, la ora 17:00, Procesiunea cu Sfintele Moaște ale Sfintei Mucenițe Filofteia de la Curtea de Argeș ce va pleca de la Piața Orizont-Monumentul Eroilor Revoluției din 1989 către Biserica  “Sfinții Împărați Constantin și Elena”-Volna din Călărași. În data de 7 septembrie 2014, începând cu ora 09:00, la Biserica Volna se va oficia și Sfânta Liturghie Arhierească.

În acest an, se împlinesc 90 de ani de când a poposit pentru prima data în Călăraşi moaştele Sfintei Muceniţe Filofteia de la Curtea de Argeş.arg80

Please enter banners and links.

error: Content is protected !!