You Are Here: Home » Actualitate » File de Istorie/Planul Marshall

File de Istorie/Planul Marshall

Print Friendly, PDF & Email

În data de 5 iunie, se împlinesc 70 de ani de la prezentarea planul Marshall, de către George Marshall, secretar de stat al SUA.

Pe 5 iunie 1947, secretarul de stat al Statelor Unite ale Americii, George Marshall a prezentat un plan care îi va purta numele. Prin Planul Marshall, americanii doreau să contribuie la refacerea economică a Europei devastată de cel de-al doilea război mondial.

Astfel, aceștia vor acorda un ajutor financiar nerambursabil, de 13 milioane de dolari statelor europene.

Banii au fost acceptați doar de țările vest – europene, cele din est vor refuza ajutorul sub presiunea sovietică.

Consecințele au fost diferite: cele din vest s-au refăcut rapid, iar cele din est vor avea întârzieri economice.

Aplicarea acestuia a început de la 3 aprilie 1948, fiind în vigoare până în luna iulie 1951.

 

Autor: Crina Elena Mihai

 

Număr de accesări 57

About The Author

Number of Entries : 1081

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top