You Are Here: Home » Actualitate » File de Istorie/ Revoluţia lui Tudor Vladimirescu

File de Istorie/ Revoluţia lui Tudor Vladimirescu

Print Friendly, PDF & Email

Pe 17 iulie, se împlinesc 196 de la încheierea Revoluției lui Tudor Vladimirescu.

Tudor Vladimirescu s-a născut în anul 1780, în satul Vladimiri din județul Gorj și a decedat pe 27 mai 1821 la Târgoviște, fiind asasinat din ordinul lui Alexandru Ipsilanti, conducătorul mișcării Eteria( Frăția), cu care Tudor Vladimirescu a colaborat în cadrul revoluției  desfășurată la 1821.

Acesta a fost conducătorul Revoluției de la 1821. În anul 1821 s-a declanșat o revoluție în Țara Românească și Moldova. Cauzele ei au fost următoarele: taxele foarte mari, nivelul de trai scăzut, prezența domnitorilor fanarioți și gradul ridicat de incultură.

În martie 1821, Tudor Vladimirescu a lansat, la București, documentul( programul)„ Cererile norodului românesc” în care se cerea următoarele: înființarea unei armate de 4000 de panduri, înființarea unor școli, funcțiile să fie ocupate pe merit, numirea unor domnitori pământeni, dregătoriile să fie ocupate prin competență.

Vladimirescu a colaborat cu mișcarea grecească, Eteria( Frăția) condusă de Alexandru Ipsilanti. Ulterior a izbucnit un conflict și Tudor Vladimirescu a fost asasinat.

         Pe 27 mai 1821, Tudor Vladimirescu a fost ucis lângă Târgoviște, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti. Prinderea și asasinarea acestuia a avut loc în urma trădării lui de către căpitanii Dimitrie Macedonschi și Hagi Prodan, aflați în slujba eteriștilor. Momentul morții lui Vladimirescu a fost redat de către marele istoric Nicolae Iorga. Acesta a scris: „A fost omorât noaptea, la marginea orașului Târgoviște, sub geana dealului de sub care priveghează mănăstirea cu rămășițele pământești ale lui Mihai. Călăii au fost trei ostași care nu stătuseră niciodată în fața dușmanului. Îl ciocăltiră cu iataganele la ceasuri de noapte, când fac isprăvi tâlharii, în ziua de 27 mai 1821. Țăranul acesta, Tudor, făcuse un mare păcat. Voise ca în țara lui să aibă parte de fericire și putere săracii neamului românesc.” Dintr-un alt document care prezintă mărturia lui Chiriac Popescu reiese că Tudor Vladimirescu a fost ucis după ce arnăuții căpitanului Vasile Caravia i-au înfipt „sulițele în spatele, care a căzut în brânci, zicând: «Hoților și tâlharilor, dacă sunteți oameni vrednici, duceți-vă să vă bateți cu turcii și să-i scoateți din țară, dară nu cu mine, om dezarmat».”

După asasinarea liderului lor, oastea de panduri s-a destrămat încet, încet. La 17 iulie 1821, cetele de panduri, rămase fără Tudor Vladimirescu, au fost înfrânte de turci. Printre cei luați prizonieri se afla și Papa, fratele lui Tudor Vladimirescu.  Ia astfel sfârșit Revoluția lui Tudor Vladimirescu.

 

Autor: Crina Elena Mihai

 

Număr de accesări 29

About The Author

Number of Entries : 1081

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top