You Are Here: Home » Actualitate » File de Istorie/ Bătălia de la Oituz

File de Istorie/ Bătălia de la Oituz

Print Friendly, PDF & Email

Pe 8 august, se împlinesc 100 de ani de la de declanșarea bătăliei de la Oituz.

Bătălia de la Oituz s-a desfășurat în perioada 8-22 august 1917 și a fost o confruntare militară complexă desfășurată între armata română sprijinită de trupele Imperiului Rus și trupele germane și austro-ungare, în timpul Campaniei militare românești din 1917 din Primul Război Mondial.

Aproape în același timp cu ofensiva dinspre Transilvania, pe văile Oituzului, Cașinului și Slănicului, germanii au încercat străpungerea frontului prin sudul Moldovei, pe direcția Focșani-Mărășești, cele două operațiuni fiind în strânsă legătură strategică.

Misiunea de la Oituz a fost încredințată grupului de armate condus de generalul Friedrich von Gerock, care era situat în flancul drept al Armatei 1 austro-ungare, dislocată în Carpații Orientali.

Dispus între Valea Doftanei și Irești, acesta era compus din Corpul 8 armată (alcătuit din Diviziile 70 honvezi, 117 infanterie germană și 71 infanterie austro-ungară) și gruparea Haber, în componența căreia intrau Brigada 8 vânători de munte austro-ungară, Divizia 1 cavalerie austro-ungară, Divizia 37 honvezi etc.

Conform planului, lovitura principală a fost dată pe direcția Ferestrău-Grozești-Onești (Valea Oituzului), în timp ce Divizia 70 honvezi a atacat pe direcția Târgu Ocna, pentru a destabiliza flancul drept al Armatei 2 române și flancul stâng al Armatei 9 ruse.

Disproporția de forțe era destul de mare, în defavoarea românilor. Astfel, dacă inamicul dispunea de 54 de batalioane și 200 guri de foc, armata română avea 34 de batalioane și 104 guri de foc. Totodată, Armata 2 română a trebuit să acopere și breșa lăsată prin plecarea Corpului 40 armată rus în Galiția și Bucovina, unde la 19 iulie 1917 frontul rus fusese străpuns de austro-ungari şi germani. În compensație, a reprimit cele două divizii, 7 și 12, ce îi fuseseră luate pentru întărirea Armatei 1, care pregătea ofensiva din sectorul Nămoloasa. Întreg dispozitivul Armatei 2 avea o lățime de 60 km, principalele sectoare fiind conduse de generalul Gheorghe Văleanu și generalul Arthur Văitoianu.

Bătălia a început la 8 august 1917 (la două zile după cea de la Mărășești), cu un bombardament de câteva ore, urmat de atacul Corpului 8 armată, șocul fiind primit de diviziile 6 și 7 române, obligate să se retragă. În zilele următoare inamicul a ocupat poziții importante ca vârful Cireșoaia, dealurile Coșna (789 m) și Știbor. Deoarece se crease o situație periculoasă, Marele Cartier General a întărit Armata 2 cu Divizia 1 cavalerie, Regimentul 1 vânători, batalionul de vânători de munte și brigada de grăniceri. Divizia 1 cavalerie a atacat dealul Știbor, cucerind aliniamentul cota 629 (Poiana lui Boboc), iar Regimentul 1 vânători a angajat lupte violente în jurul Grozeștilor. La 13 august, un contraatac român a vizat recucerirea Coșnei, realizată cu succes, și a vârfului Cireșoaia, eșuată.

Apogeul Bătăliei de la Oituz a avut loc în zilele de 11–13 august, când  inamicul a făcut eforturi uriașe pentru a depăși concentrarea de trupe române. Animați de lozinca „Pe aici nu se trece!”, ostașii români au rezistat cu eroism, zădărnicind planurile adversarilor. Până la 5 august, luptele au scăzut în intensitate, limitându-se la dueluri de artilerie și la ciocniri ale patrulelor. La 6 august, grupul Gerock a reluat ofensiva, reușind să reocupe Coşna, fără a înregistra însă alte succese.

După 22 august s-a instaurat treptat acalmia, inamicul fiind epuizat de eforturile făcute. Pierderile Armatei 2 în bătălia de la Oituz au fost însemnate, ele cifrându-se la 12 350 de militari, între care 1 800 de morți, 4 850 de răniți și 1 570 de dispăruți. Prin victoria de la Oituz, planurile Germaniei și aliaților săi de scoatere a României din război și de pătrundere în partea ucraineană a Rusiei au fost zădărnicite, iar existența statului român a fost apărată. Totodată, moralul populației a rămas ridicat, sperându-se în continuare într-un deznodământ favorabil războiului. Totuși, în urma evenimentelor din Rusia și a venirii la putere a bolșevicilor (25 octombrie 1917), aliatul României de pe Frontul de Est a încheiat pace separată cu Puterile Centrale la mijlocul lui decembrie 1917.

Pe frontul de est România nu mai putea să lupte singură, astfel că la 7 mai 1918 se va încheia pacea de la Buftea ( o localitate aflată lângă București), prin care țara noastră ieșea din război, armata română era demobilizată, trebuia să plătim o despăgubire de război și pierdem Dobrogea și Munții Carpați.

Tratatul a fost încheiat de prim-ministrul, Alexandru Marghiloman, un conservator cu simpatii pentru germani.

Din fericire, tratatul nu a durat decât câteva luni, pentru că România va reintra în conflict în toamna aceluiași an, tot de partea Antantei și armata română va fi remobilizată.

Autor: Crina Elena MIhai

Număr de accesări 23

About The Author

Number of Entries : 1114

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top