You Are Here: Home » Politică » “Este o încununare a muncii PSD Călărași, dar și o palmă dată administrației liberale!”

“Este o încununare a muncii PSD Călărași, dar și o palmă dată administrației liberale!”

Print Friendly, PDF & Email

Rezultatele alegerilor parlamentare au venit cu surprize și în județul considerat, până de curând, ca fiind galben. PSD Călărași a reușit să obțină 52%, fiind cu 20 de procente peste PNL Călărași.

Pentru Actualitatea de Călărași, președintele interimar al PSD Călărași, Ciprian Pandea, a răspuns la câteva întrebări:

Ciprian Pandea: Având în vedere munca pe care am depus-o, nu pot spune că nu ne-am așteptat la rezultat, însă ne bucură și ne onorează încrederea călărășenilor. Vreau să le mulțumesc atât președinților de organizații, cât și primarilor PSD, pentru munca depusă și, nu în ultimul rând, tuturor membrilor PSD și celor care ne-au susținut.

Cum vedeți câștigul în primăriile PNL, unde alegerile locale au fost câștigate cu peste 70% de primari, în vară?

 Ciprian Pandea: O văd ca pe o încununare a muncii noastre și ca pe o palmă dată administrației liberale. Față de ei, noi am făcut o campanie door to door, ne-am prezentat programul de guvernare, iar oamenii au ales ceva concret, fezabil și cred că oamenii nu au uitat cine le-a arătat bunăstarea în buzunare, prin creșterea pensiilor, salariilor, micșorarea T.V.A.- ului și, nu în ultimul rând, creșterea alocațiilor.

Care este numărul de mandate, câștigat de PSD?  

 Ciprian Pandea: PSD Călărași are un mandat de senator și două mandate de deputați și, sperăm, având în vedere rezultatul foarte slab de la Senat al PNL, să reușim și la Senat să facem o surpriză. Prin redistribuire, să mai obținem un loc, iar atunci chiar putem spune că este mult mai mult decât am sperat. Este în discuție și un al treilea mandat de deputat.

Cum comentați pierderea PNL, după 12 ani de administrație liberală?

Ciprian Pandea: O văd ca pe un management defectuos al ultimilor 12 ani, de către conducerea județului. Am spus și în campanie, și poate că unii nu m-au crezut, că oamenii nu au uitat că de 12 ani județul este condus de domnul Răducu Filipescu. Cred că votul aceasta ar trebui să-l trezească un pic la realitate, în ceea ce privește “realizările” din acești ani, dar au fost și gafele făcute la nivel național de PNL, care au contribuit, decisiv, la victoria noastră.

Noi, aici, la Călărași, am plecat cu șansa a doua, dar oamenii își doresc un Parlament  nou, cu tineri, dar și oameni cu experiență, pentru a le reprezenta interesele, așa cum se cuvine.

Le mulțumim pentru încrederea acordată, tuturor călărășenilor!

Număr de accesări 466

About The Author

Number of Entries : 552

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top