You Are Here: Home » Evenimente » Doi pompieri olteniţeni au fost sărbătoriți, cu ocazia ieșirii la pensie

Doi pompieri olteniţeni au fost sărbătoriți, cu ocazia ieșirii la pensie

Print Friendly, PDF & Email

După ce mulți ani la rând au servit Patria cu devotament, curaj și credință sub semnul armei pompierilor, purtând cu mândrie zi de zi uniforma militară, plutonier adjutant şef Oţelea Ştefan şi plutonier adjutant șef Nedelcu Ionel au ieșit la pensie.

     Într-o atmosferă plină de emoție, pe platoul din faţa Detaşamentului Olteniţa,  pompierii olteniţeni s-au despărțit astăzi de doi dintre colegii lor de arme, care după o lungă activitate depusă în slujba țării, se retrag pentru a se bucura de o binemeritată odihnă și de o pensie liniștită alături de cei dragi.

    Locotenent-colonel Păduraru Adrian Iulian – (Î) Inspector Șef al I.S.U. Barbu Știrbei al județului Călărași i-a felicitat pe cei doi pompieri, cărora le-a mulțumit pentru întreaga activitate pe care au desfășurat-o în cadrul unității noastre, le-a urat să se bucure de multă sănătate și de viață lungă.   

   Maior Dragoman Mircea Vucasin – șef al Centrului Operaţional Judeţean al I.S.U. Călăraşi a dorit, la rându-i,  să le adereseze câteva cuvinte colegilor săi și le-a urat să se bucure de o pensie cât mai lungă și de multă sănătate alături de familiile lor şi de prieteni.

      Și noi, colegii din cadrul I.S.U. „Barbu Ştirbei” al judeţului Călărași le dorim celor mai tineri pensionari ai noștri să aibă parte de multă sănătate, liniște în familie și pensie lungă.

  Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi, plutonier adjutant,Tătăranu Ştefan-Ovidiu

Număr de accesări 46

About The Author

Number of Entries : 1739

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top