You Are Here: Home » Evenimente » CpDR Sud Muntenia reunit, în ședință extraordinară, la Călărași

CpDR Sud Muntenia reunit, în ședință extraordinară, la Călărași

Print Friendly

2În data de 6 octombrie, la sediul Consiliului Județean Călărași a avut loc ședința extraordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CpDR) Sud Muntenia.

În cadrul reuniunii membrilor CpDR au fost aprobate în unanimitate proiectul de hotărâre aflat pe ordinea de zi și propunerile exprimate pe marginea subiectelor de discuții ce au făcut obiectul ședinței extraordinare.

Astfel, cu această ocazie, s-au desemnat reprezentanții Regiunii de dezvoltare Sud Muntenia în Comitetul de Monitorizare al Programului Operațional Regional 2014 – 2020 și au fost prezentate stadiul implementării proiectelor aflate în derulare în cadrul programelor Regio 2007 – 2013 și POS CCE 2007 – 2013, precum și detalii despre stadiul depunerii de aplicații în cadrul noului POR, pentru perioada 2014 – 2020.
1Unul dintre cele mai importante puncte aflate pe ordinea de zi a vizat organizarea de cursuri de formare profesională pentru Manager de proiect și Expert Achiziții publice, care va demara în luna noiembrie pentru aparatele de specialitate din cadrul unităților administrativ-teritoriale din regiunea noastră, precum și ale instituțiilor subordonate acestora, care au solicitat Agenției sprijinul pentru a crește gradul de perfecționare a funcționarilor publici, în aceste domenii.

Ultimul punct pe ordinea de zi a ședinței a vizat propunerea de aderare a ADR Sud Muntenia la clusterul INOVATIV START ROMANIA, în vederea realizării de proiecte comune importante pentru dezvoltarea economică a comunităților locale.

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia este organismul regional deliberativ, fără personalitate juridică, care este constituit şi funcţionează pe principii parteneriale la nivelul regiunii de dezvoltare Sud Muntenia, în scopul coordonării activităţilor de elaborare şi monitorizare ce decurg din politicile de dezvoltare regională.

4CpDR Sud Muntenia este alcătuit din 28 de membri, câte patru de la nivelul fiecărui judeţ din regiunea noastră (Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman), după cum urmează: preşedintele Consiliului judeţean, reprezentantul Consiliilor locale municipale, reprezentantul Consiliilor locale orăşeneşti, reprezentantul Consiliilor locale comunale.

5

Număr de accesări 127

About The Author

Number of Entries : 479

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top