You Are Here: Home » Actualitate » Consiliul Județean Călărași/ PNL și PSD, ceartă pe bani publici

Consiliul Județean Călărași/ PNL și PSD, ceartă pe bani publici

Print Friendly, PDF & Email

Ședința Consiliului Județean de miercuri, 31 august, a avut pe ordinea de zi, printre altele, un proiect care a vizat acordarea a 1.850.000 de lei, din fodul de rezervă, școlilor și grădinițelor, din județul Călărași, pentru susținerea cheltuielilor ocazionate de începerea anului școlar, respectiv pentru efectuarea reparațiilor curente  și a igienizărilor.

Un subiect discutabil este și faptul că cele 37 de localități, care au primit bani, au avut repartizată aceeași sumă -50.000 de lei, cu toate că unele au o școală, iar altele 5.

Trei localități, dintre cele care au solicitat bani: Roseți, Ileana și Ștefan cel Mare nu au primit nimic, pe motiv că, spun primarii acestora, nu l-ar fi primit pe președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță, în periplul făcut în județ, imediat după obținerea mandatului.

„Deși am solicitat reprogramarea întâlnirii cu domnia-sa și cu echipa de la Consiliul Județean, pentru că eram plecat din localitate la o întâlnire cu alți peste 200 de primari, din țară, în ziua când se programase întâlnirea, președintele Iliuță nu a mai vrut să vină.

Pentru școli, eu am depus cererea în termen, pe data de 23 august, și tot nu am primit”, ne-a declarat primarul comunei Ștefan cel Mare, Nicolae Pandea. Primarul comunei Roseți, Nicolae Râjnoveanu a declarat că a depus 5 cereri, nu una singură, pentru școli, în ultima lună de zile.

Vasile Iliuță a susținut că nu li s-au acordat bani celor trei comune, pentru că data de depunere a cererilor a fost după termenul limită, cerut de Consiliul Județean (23 august).

Consilierul județean Ion Samoilă a făcut un amendament ca cererea comunei Ileana (PSD) să fie aprobată, chiar dacă a fost depusă pe 25 august, după temenul prevăzut, așa cum a fost aprobată și cererea comunei Căscioarele (PNL), care a fost depusa în aceeași zi  și a primit bani.

Un alt amendament a fost și pentru localitățile Roseți și Ștefan cel Mare, care au depus în termen cererile, dar nu au fost luate în considerare, pentru a primi bani din fondul de rezervă bugetară. Ion Samoilă, inițiatorul amendamentului a spus: „Am observat că trei comune, ai căror primari sunt membri PSD, nu sunt incluse. Este vorba de localităţile: Ileana, Roseţi şi Ştefan cel Mare. Cum o comună învecinată cu Roşeţiul, care are 200 de elevi, primeşte cei 500.000 de lei pentru şcoli, iar Roseţiul, care are 900 de  elevi, nu primeşete niciun ban? Nu mi se pare corect! Copiii nu au culoare politică!  Nici repartizarea nu cred că s-a făcut în mod echitabil. Toate localităţile primesc aceeaşi sumă, indiferent de numărul copiilor şi al unităţilor şcolare pe care îl au. Mai mult, unele localităţi, care au cinci şcoli şi trei grădiniţe, şi nu primesc niciun leu. Pe 12 septembrie începe şcola şi pentru comunele cu primari PSD şi pentru comunele cu primari PNL.”

Rajno CJPrimarul Nicolae Râjnoveanu a fost cel mai dur la adresa conducerii C.J. și a consilierilor județeni:

”Domnule preşedinte, m-am înşelat asupra dumitale. Am crezut,  într-adevăr, că se schimbă ceva. Am crezut că vă  ridicaţi la înălţimea aşteptărilor, dumneavoastră, care aţi plecat din rândul nostru, al primarilor. Îmi pare rău că nu vă ridicaţi, nici măcar, la înălţimea domnului Filipescu. Sunt foarte supărat că nu aţi repartizat bani Roseţiului, din motiv că nu am putut să fiu prezent pentru a primi vizita dumneavostră, la Primărie. Să  nu uitaţi că sunteţi preşedintele Consiliului Judeţean, nu numai al localităţilor PNL, ci al tuturor localităţilor. Să vă fie rușine, consilierilor, că nu ați dat bani la școli!”

Pentru că PNL-ul nu a votat ca cele 3 localități să primească, și ele, câte 50.000 de lei, în contrapartidă, consilierii județeni PSD nu au votat un poiect ce urmează să fie implementat de Consiliul Județean, finanțat prin POR, pe Axa prioritară 6: „Îmbunătăţirea infrastructurii rutiere de importanţă regională”, privind modernizarea a două tronsoane de drum, pe DJ 302 și DJ 402.

Este vorba de proiectul  „Modernizarea şi Reabilitarea drumurilor judeţene DJ402 tronson DN4 – Curcani – Mariuţa limită judeţ Ialomiţa km 0+000 – km 53+700 şi DJ302 tronson DN3 – Belciugatele – Mariuţa – limita judeţ Ialomiţa km 0+000 – km 15+365”, pentru care trebuie aprobată în ședință de Consiliu Județean transmitere terenului din proprietatea publică a statului şi administrarea Administraţiei Naţionale „Apele Române”, în administrarea Consiliului Judeţean Călăraşi.

Din păcate, constatăm că, în ciuda tuturor declarațiilor, interesul politic primează, iar când cele două forțe politice locale, PNL și PSD, se ceartă, pierd cetățenii acestui județ, care nu au nicio vină că politica nu reușește să treacă pragul propriilor interese și orgolii.

 

 

 

 

Număr de accesări 1.083

About The Author

Number of Entries : 1739

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top