You Are Here: Home » Actualitate » Comuna Ștefan-Vodă/George Avram – Un primar de 6 stele

Comuna Ștefan-Vodă/George Avram – Un primar de 6 stele

Print Friendly, PDF & Email

  Primarul George AvramGeorge Avram, primarul comunei Ștefan Vodă, a ajuns aproape la finalul celui de-al 6-lea mandat. Asociația Comunelor din România i-a oferit Diploma „Primar de 6 stele”,  pentru că se numără printre cei 44 de primari, din România, care au 6 mandate. Geroge Avram este un primar care a reușit să aibă încrederea cetățenilor săi, de 24 de ani încoace. Nu e ușor să conduci o afacere, cu câțiva angajați, d-apoi o localitate cu aproape 3.000 de oameni. Secretul  stă în modul în care știi să interacționezi cu cei care te-au ales, să te implici în dezvoltarea comunei și să vezi realitatea, așa cum este ea, prin prisma interesului cetățeanului și nu a celui personal.

George Avram – Un Primar de 6 stele

Înainte de a încheia acest mandat, am stat de vorbă cu primarul George Avram,  dorind să aflăm ce l-a determinat să devină primar, în urmă cu 24 de ani, și ce îl face să continue să își dorească să rămână în fruntea localității, după încercări destul de grele, trăite în calitate de primar.

Diploma de excelentaPrima dată, am ajuns primar din întâmplare

George Avram: “În februarie 1990, s-a instituit funcția de primar, iar eu eram președintele CFSN(Consiliul Frontului Salvării Naționale). Primul primar după revoluție a fost Severian Stănescu, fost medic veterinar. În luna mai, în 1990, ne-am dus amândoi la Prefectură să ne dăm demisia, eu, din funcția de președinte de/al CFSN, și dl Severian, din funcția de primar. Prefectul de atunci, Dorin Mitișor, a spus că nu putem lăsa comuna fără conducere și am fost lăsat primar în locul lui Severian Stănescu. La început, am simțit că funcția este foarte grea, pentru mine.

La alegerile din 1992, nu am avut contracandidat puternic, care să știe administrație, și m-am gândit că era o perioadă grea, pentru că atunci se făceau retrocedările, pentru a lăsa comuna pe mâna oricui. Ce m-a convins să candidez a fost și faptul că au venit oamenii la mine acasă și m-au rugat să nu îi abandonez. La alegerile din 1996, deja începusem modernizarea localității, care era cu mult în urma altor comune, aveam toate drumurile de pământ, la cimitir se mergea cu mortul cu două tractoare, pentru că se împotmoleau în noroi, au fost ani grei.

La împărțirea terenurilor, oamenii păreau de nestăpânit

În Comisia Locală de Fond Funciar am încercat să dăm oamenilor pământul care le revenea, cât mai aproape de gospodărie. Dar, la fața locului, oamenii s-au lăcomit și au vrut și pentru prietenii lor, și în loc să le revină concetățenilor aproape de casă pământul, ajungea aproape de hotarul comunei. Am fost cu Comisia să măsurăm câte 1.000 de metri pentru fiecare, așa cum se stabilise, dar nu ne-am mai înțeles cu oamenii. Deveniseră agitați și au ajuns să își împartă pământul cum vroiau ei. I-am lăsat, pentru că nu ne puteam înțelege, dar a doua zi dimineața am stricat toate parcelele făcute de ei și apoi le-am explicat că impozitul ar fi mult mai mare în acea zonă, dacă luau teren mai mult, și au luat 1000 m, maxim, 2000 de metri, în funcție de cât de numeroase erau familiile.

Am organizat primul referendum în comună

Tot în acea perioadă, m-am confruntat cu reacția oamenilor care vroiau să distrugă și să ia tot, iar “la zar” picase clădirea fostului CAP. Au venit 30 de oameni la mine, în birou, ca să împărțim CAP-ul. Le-am explicat că nu ar avea nimeni de câștigat, ba chiar ne puteam face un rău. Atunci am făcut  referendum și oamenii au hotărât să vindem IAS-ului clădirile, cu sectorul zootehnic. Avantajul a fost foarte mare, pentru că au mai rămas câteva sute de locuri de muncă, oamenii și-au primit banii pe suprafețele de teren și pe zilele de muncă lucrate la CAP și au rămas în picioare și clădirile.

Localitățile mici nu stărnesc interesul politicienilor

Vin oameni cu multe necazuri la mine și asta mă întristează foarte tare. Ei au impresia că mă deranjează, dar nu știu că, de fapt, eu sunt supărat de situația în care se află ei.

Dar, cu toate lucrurile bune și rele, prin care am trecut, mi-a plăcut activitatea în administrația locală, tot mai mult, pentru că mie îmi place să lucrez cu oamenii, tot timpul. Am început perioada de modernizare a satului, mai întai prin Programul de Dezvoltare Rurală, finanțat de Banca Mondială. Am fost prima localitate, din județul Călărași, care a implementat acest proiect și am realizat 11 km de drum asfaltat. Am urmărit calitatea lucrărilor și drumurile se mențin, și acum, într-o stare foarte bună. Am întâmpinat greutăți, pentru că localitățile mici nu stărnesc interesul politicienilor. Fiind o localitate de gradul 3, sub 3000 de locuitori, nu am fost susținuți. Am fost plimbați cu un proiect depus pe SAPARD, în 2004, atât de noi, cât și de comuna Ciocănești. Proiectele erau identice, pentru că am avut același proiectant, al lor a fost finanțat imediat, iar al nostru, programat cu o lună mai târziu spre finanțare, nu a primit bani, nici până astăzi. Am depus și pe măsura 322, și cele mai mari greutăți au constat în birocrație, nu în proiectul propriu-zis, și a fost respins. În 2012, pe Fondul de Mediu, am depus un proiect pentru introducerea canalizării și realizarea unei stații de epurare, în comună. Proiectul a fost aprobat,dar nu a fost semnat contractul de finanțare și când am mers să aflu de ce nu a fost finanțat, ni s-a spus că noi apărem cu investiție canalizare, în localitate. M-am luptat 3 luni pentru a-i face să înțeleagă faptul că nu avem canalizare, dar a trebuit să refac și studiul de fezabilitate, pentru că expirase, după tot acest timp. Am semnat contractul de finanțare pentru asfaltarea celor 7,8 km, din cei 24 de km, pe care îi avem. Am avut, pe 5 ianuarie 2016, prima licitație și nu s-a prezentat nimeni. În prezent, am reluat procedura pe SEAP, pentru acest proiect a cărui valoare este de 4,4 milioane de lei (44 mld de lei vechi), care trebuie executat în doi ani.

Metrul cub de apă este foarte ieftin: sub 1 leu

În 1992 am început alimentarea cu apă, care s-a făcut pe etape, în 4 ani. Avem 7 puțuri forate, iar acum avem apă non-stop, în toate gospodăriile. Serviciul de încasare al apei este la Primărie, iar metrul cub de apă este foarte ieftin: sub 1 leu, iar majoritatea gospodăriilor plătesc sub 1 milion de lei vechi, pe an, cu tot ce se irigă pe timp de vară. Dar tot mai întâmpinăm greutăți la încasare, pentru că, celor în vârstă, li se pare o sumă mare de plată.

În doi ani, vom avea asflatate toate străzile

La sfârșitul anului 2014, am depus prin PNDL (Programul Național de Dezvoltare Locală) un proiect de asfaltare drumuri. Deși majoritatea localităților a fost chemată să semneze contractele de finanțare, noi am fost săriți de pe listă, și de data aceasta!

N-am lăsat lucrurile la voia întâmplării și, după ce m-am tot interesat, am fost informat că, prin Ordin de ministru, am intrat și noi pe lista de finanțare, Urmează să semnăm contractul la acest proiect, prin care avem de asfaltat 8 km de drum. Vom depune prin PNDR (Programul Național de Dezvoltare Rurală) un alt proiect de asfaltare, prin care, dacă vom primi finanțare, va fi asfaltată întreaga comună.

Vrem să asfaltăm și prin forte proprii, pentru că avem deja toate drumurile pietruite iar costurile sunt suportabile. Dar sunt convins că vom primi finanțare și prin PNDR și vreau să îi asigur pe cetățenii localității că, în doi ani, vom avea asflatate toate străzile.

Vom extinde sistemul de supraveghere în comună

Vrem să extindem programul de supraveghere video, în toată localitatea, pentru că, din păcate, avem furturi din gospodării și am avut și un eveniment neplăcut, recent. Doi minori au intrat în curtea unor bătrâni, au fost surprinși și l-au lovit cu o toporișcă pe bătrân, care a fost internat în spital, în stare gravă. Sigur sistemul va fi eficient, pentru că iluminarea în comună este foarte bună. Vom pune o camera video performantă, în câteva puncte, care să înregistreze și numerele de înmatriculare ale mașinilor. Până la alegerile locale, sperăm să fie gata. Monitorizarea va fi făcută și de Primărie, și de Poliție.

sala de petrecere a timpului liberNu avem, încă, o bază sportivă

Regret că nu am reușit să facem o bază sportivă care să corespundă. Dar mă voi implica să o facem! Îmi doresc, totodată, să fie organizate și discoteci, pentru tineri. Am căutat persoane care vor să desfășoare astfel de activități, dar ordinea a fost greu de ținut acolo, pentru că au tot existat scandaluri. Acum ne luptăm cu alte mentalități, la tineri, care fac scandal mult prea repede, fără motiv. Am amenajat o sală de nunți, încălzirea se face cu calorifere electrice, avem instalație de aer condiționat, iar această sală o folosim și pentru clubul tinerilor, pentru că am dotat-o cu remy, sah, billiard, mese de tenis. De la 1 aprilie, vom avea o persoană care se va ocupa de petrecerea timpului liber de către tineri și încercăm să reactivăm și discoteca.

În fiecare an, facem pelerinaje la mânăstiri

Cu ajutorul sponsorilor locali organizăm, în fiecare an, pelerinaje la mânăstirile din țară. Acum, pe 5 aprilie, vom merge la Biserica Drăgănescu, pictată de părintele Arsenie Boca, după care vom vizita Palatul Parlamentului, iar la întoarcere ne vom opri la Mânăstirile Cernica și Pasărea. Am fost în nordul Moldovei, am mai fost în Ardeal și Banat, iar anul acesta, în luna august, mergem la Bârsana, la mânăstirile din centrul Ardealului. Pe enoriași îi însoțesc și eu, împreună cu preoții comunei, iar lista pentru cei care vor să meargă este deschisă, întotdeauna, de la finele anului care se încheie. S-au înscris, mereu, peste 100 de persoane, care au mers în pelerinaj.

Nu mă aștept să fie o campanie electorală liniștită

Ne aflăm în plină perioadă de campanie preelectorală, iar Primăria Ștefan Vodă are deja încă 5 pretendenți, la alegerile locale, și mă aștept să nu fie o campanie liniștită. Deja am fost amenințat, după ce am organizat o acțiune de 1 martie, iar cineva a început să facă scandal, dintr-o mașină, încercându-se intimidarea mea și a cetățenilor. Vreau să cred că suntem într-o țară democrată, în care lucrurile nu se impun cu bâta, ci este lăsat să funcționeze liberul arbitru.

Oamenii mă cunosc, și cu bune și cu rele, au încredere în mine și chiar îmi cer sfatul, cu toate că sunt mai în vârstă ca mine. Îmi doresc să le fiu primar, până când voi identifica o persoană care merită încrederea lor și a mea, pentru că vreau ca eforturile făcute de mine, privind modernizarea localității, să fie continuate.”, a spus primarul comunei Ștefan-Vodă.

Elevii vin, zilnic, la Biblionet

Număr de accesări 1.109

About The Author

Number of Entries : 521

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top