You Are Here: Home » Actualitate » Biblioteca Județeană, din Parcul Central, a fost închisă

Biblioteca Județeană, din Parcul Central, a fost închisă

Print Friendly, PDF & Email

NOAPTEA B14Nefericitul eveniment petrecut, în urmă cu trei săptămâni, în Clubul Colectiv, a declanșat o adevărată campanie de verificare a clădirilor publice, pentru a vedea daca au autorizație privind securitatea la incendiu.

Clădirile care nu corespund, din acest punct de vedere, riscă să fie închise, dar și să fie suportate, de către administratori, amenzi destul de costisitoare.

Printre clădirile care nu au o astfel de autorizație se numără și cea a Bibliotecii Județene Călărași, care funcționează în fostul sediu al Cinematografului Victoria.

Președintele Consiliului Județean, Răducu Filipescu, a declarat presei că a hotărât să mute biblioteca, la demisolul Casei de Cultură, până când va fi gata noul sediu al  Bibliotecii Județene.

„Am luat decizia să mutăm Biblioteca, deoarece acum e la modă ISU. Nu era cazul să băgăm miliarde de lei vechi într-o clădire care aparține România-Film și de unde oricum urma să ne mutăm. Acolo va funcționa Biblioteca, până când se va muta în noul sediu, pentru că avem spațiu suficient.

În sediul fostului Cinematograf Victoria, dacă am primi acest spațiu, aș face Clubul Tineretului, l-aș dota cu ce trebuie, ca să se distreze tinerii acolo și să nu mai meargă în afara orașului, la cluburi, în mijlocul pădurii.”, a declarat Răducu Filipescu.

Număr de accesări 283

About The Author

Number of Entries : 1739

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top