You Are Here: Home » Actualitate » Alegeri locale 2016/ Declarații, la cald, ale candidaților din municipiul și județul Călărași

Alegeri locale 2016/ Declarații, la cald, ale candidaților din municipiul și județul Călărași

Print Friendly, PDF & Email

După ora 21.00, câțiva reprezentanți ai partidelor politice au făcut câteva declarații, despre posibilele rezultate ale alegerilor, din această zi.

Primarul în funcție, al municipiului Călărași, Daniel Drăgulin ne-a declarat:

„În primul rând, vreau să transmit condoleanțe familiei profesorului Valentin Vasilache, care a fost un om emblematic pentru învățământul călărășean, dar și pentru politică.

In altă ordine de idei, pot spune că astăzi a fost o zi fără evenimente, presărată cu mici discuții din partea unor contracandidați, au mai fost cărați oameni cu mașinile,însă, personal, am urmărit doar să văd dacă în secții totul decurge corect. Prezența de peste 40% la vot, în municipiu, nu este foarte mare, dar nici mică, iar acum vom vedea dacă cetățenii vor modenizare, să ne întoarcem în timp, sau unele declarații fără fond au reușit să intre la sufletul lor.

Am speranța că oamenii mă doresc primar, dar dacă nu, asta e viața și mergem înainte. Conform sondajelor făcute înainte de alegeri, știu că sunt pe primul loc, urmat de PSD și PDS (N. Dragu). Nu cred că voi avea 50+1 la Consiliul Local, deși mi-l doresc , dar vom vedea de dimineață, când voturile vor fi numărate.

Despre alianțe, nu doresc să fac prea multe comentarii, așteptăm rezultatele și vom vedea , după aceea!”

Petre Țone (PSD), primarul municipiului Oltenița

„Sincer, nu am emoții, în ceea ce privește rezultatul, vechiul primar rămâne și noul primar și am foarte multe proiecte pe care le-am început, pe care trebuie să le termin, și unele care trebuie demarate.

În Consiliul Local, nu cred că vom avea, direct, 50+1, dar prin politica de alianțe nu vor fi probleme să conducem orașul. Nu știu alături de cine vom face alianțe, așa că așteptăm rezultatele votului, pentru că nu știm câți consilieri vor avea celelalte partide.”

Dan Cristodor, președintele organizației județene a PSD Călărași, propunerea pentru președinția Consiliului Județean

„Degringolada din PNL și-a spus cuvântul, la aceste alegeri, în capitală, ați văzut a câștigat, detașat, Gabriela Firea, și, totodată guvernul meu a venit în defavoarea PNL, care  a avut un guvern ineficient, pus de președintele Iohannis, fost membru PNL.

La Călărași, toți așteptăm un rezultat pozitiv, atât la municipiu, cât și la județ, pentru că și în județ oamenii au înțeles că este nevoie de o schimbare, iar contracandidații de la PNL nu au avut cu ce să iasă în față, la aceste alegeri. Noi am avut un partid puternic în spate și , pot spune,  că am avut cei mai buni candidați, de până acum, iar la nivelul municipiului, Marius Dulce și-a format o echipă foarte bună de consilieri locali. Astăzi am votat pentru progres și dezvoltare, pentru absorbție de fonduri europene, pentru proiecte viabile și modernizarea, cu adevărat,  a municipiului Călărași, iar după ce vom câștiga Consiliul  Județean vom moderniza centrul vechi al municipiului (Cinema Victoria, Palatul Prefecturii, etc.).

În ceea ce privește alianțele, este clar că vom fi împreună cu ALDE și este exclus să ne aliem cu PNL!”

Aurel Niculae, președintele UNPR, filiala Călărași, propunerea pentru președinția Consiliului Județean:

„A fost o zi foarte interesantă, de la agonie, la extaz, pentru că cei care au candidat, pentru prima dată, s-au speriat, la un moment dat, de “mașinăriile de vot” ale contracandidaților, dar au fost calmi, au stat pe poziție, și așteptăm cu mare interes rezultatul final.

Sunt optimist că ne vom atinge targetul (14%, în județ), ne bucură prezența mare la vot a cetățenilor din județul nostru, ceea ce înseamnă maturitate  și respectul față de candidați.”

De menționat că cel care a fost cotat cu a doua șansă la Primăria Călărași, Nicolae Dragu, din partea Partidului Dreptății Sociale, a spus că dorește să facă o declarație, abia după conturarea primelor rezultate ale votului.

Tot după aflarea rezultatelor, așteptăm un punct de vedere și al președintelui organizației județene a PNL, totodată, președinte al Consiliului Județean, Răducu Filipescu.

De menționat, că județul Călărași a avut o prezență la vot de 56, 43%, peste media pe țară (48,43%), iar în cele două municipii, prezența a fost de 42%, în Călărași, și de 42,37%, în Oltenița.

Număr de accesări 3.783

About The Author

Number of Entries : 520

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top