You Are Here: Home » Actualitate » Accident rutier cu victime, în zona localităţii Drajna

Accident rutier cu victime, în zona localităţii Drajna

Print Friendly, PDF & Email

În seara de 24 august 2017, pe drumul  DN 21, la intersecție cu calea de acces spre autostrada A2, în  afara localității Drajna, a avut loc un accident de circulație.

Din primele verificări efectuate de către  polițiștii călărăşeni , a rezultat că o femeie de 50 ani, care conducea un autoturism pe DN 21 dinspre Slobozia, pe fondul neacordării priorității de trecere la efectuarea virajului stânga pentru a pătrunde spre A2, a fost lovită de un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 31 ani.

După impact, unul dintre vehicule a fost proiectat pe sensul opus de mers într-un alt autoturism, condus de o femeie de 48 ani.

În urma accidentului, a rezultat rănirea gravă (fractură) a unei persoane și rănirea ușoară a altor patru pasageri în autovehiculele implicate.

Conducătorii celor trei autovehicule au fost testaţi de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză sunt continuate cercetările pentru determinarea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

 

Număr de accesări 398

About The Author

Number of Entries : 1123

© Copyright 2011-2017, Actualitatea de Călăraşi, All Rights Reserved

Tracked by Hobo
Scroll to top